Skip to navigation.


Despre mine

Literatura…

A fost pentru mine intotdeauna, marea pasiune; m-am considerat mereu norocos pentru asta – de la cinci-sase ani am stiut ce vreau sa fac in viata. Am scris prima proza scurta la opt ani si pe la patrusprezece aveam deja un volum de versuri. Faulkner spunea ca orice romancier incepe cu poezie, trece la povestire si ajunge la balaurul cu zece capete care este constructia unui roman. Asa s-a intimplat si cu mine. Cu amendamentul ca am ramas un mare admirator al prozei scurte. Cred ca este cel mai dificil stil literar, iar pe maestrii acestui gen ii numeri pe degete: Cehov, Poe, Hemingway, Caudwell, Salinger, Cortazar, Borges.

Am debutat cu proza scurta in revistele literare ale vremii – Luceafarul, Romania literara, Vatra, Astra – in 1989 iar in 1991 am publicat doua romane de aventuri – vroiam sa cistig niste bani, oameni buni! – Masacrul si Comando pentru general. S-au vindut fiecare in cite peste 50.000 de exemplare, un tiraj enorm pentru un debutant chiar si la acea data. Dupa care, de bucurie, nu am mai publicat beletristica cincisprezece ani, nici eu nu stiu bine de ce – lipsa timpului, bla-bla-bla nu este niciodata o scuza pentru un scriitor. De fapt, cred ca de vina a fost gazetaria – m-am aruncat in acest fluviu tulbure si futil cu capul inainte si nu am mai iesit din el mai bine de un deceniu.

Apoi intre 2005 si 2008 am finalizat niste proiecte “nouazeciste” – Sufletele la pret redus, La broasca lesinata, A doua moarte. Astept publicarea Labyrinth.com – si ca forma si ca fond reprezinta o alta abordare. Cel putin doi oameni au jucat un rol important in decizia mea de ma reapuca de scris – Dinu Sararu si editorul Ovidiu Enculescu.

“Suflete la pret redus” a devenit, intre timp, si piesa de teatru iar un scenariu de film dupa “A doua moarte” a cistigat concursul CNC pentru proiecte in dezvoltare (poate deveni film in 2011).

I-as sfatui ceva pe scriitorii care isi astepta debutul – sa nu se lase descurajati de corul antic ce deplinge conditia creatorului si avertizeaza sumbru ca fara “pile” nu reusesti nimic. Nu aveam nici o “pila” in 1988-1989, dar oameni ca Daniel Dragan, Cornel Moraru sau Iulian Neacsu m-au primit cu bratele deschise in redactii si mi-au publicat povestirile imediat. Nu eram membru de partid, turnator sau posesor de magice damigene de vin si telefoane misterioase cu recomandari. Editorii au nevoie de povestiri bune – din asta traiesc, la urma-urmei – si viseaza la rindul lor la momentul in care un viitor Rebreanu, Petrescu, Tudoran sau Corbu le calca pragul. Ca sa nu mai vorbesc de un viitor Grisham sau King (nu dispretuiti literatura care se vinde, rolul unei carti este sa ajunga la cititori). Sigur, banii nu vin imediat – cu rarisime exceptii – sau nu vin deloc. Insa nimeni nu incepe sa scrie pentru a se imbogati – incercati mai bine la Bursa.

Jurnalism…

…..m-am nimerit din intimplare la redactia Curierului national si am ramas acolo mai bine de un deceniu, scriind reportaje, stiri, editoriale, anchete. Am fost reporter, sef de sectie, redactor-sef adjunct si redactor sef, pina la urma ajungind sa fac mai multa administratie decit gazetarie. Mi-a placut jurnalismul, cred ca este una dintre cele mai grozave meserii din lume. M-a legat o prietenie extraordinara de Valentin Paunescu – cred si astazi ca a fost una dintre cele mai stralucite personalitati ale tarii noastre. Insa ii lipsea ceva: nu s-a luat niciodata in serios pe el insusi – nici imensul sau talent, nici fantastica lui capacitate de analiza nu au fost turate vreodata macar la jumatate.

Anii ’90 au fost buni pentru presa, chiar daca a fost, intr-un fel, o epoca a iluziilor. Astazi lucrurile sunt mai intortocheate si coexista pasnic in paginile gazetelor oameni extrem de talentati, cu o vocatie indiscutabila, alaturi de neica nimeni agresivi si agramati de-a dreptul. Nu-mi place gazetarul devenit procuror sau militian, nu-mi place tonul violent si murdar, nu-mi plac invectivele si judecatile futile. Nu-mi place “ziaristul” care nu s-a dumirit ca odata cu legitimatia primeste pixul tot asa cum un politist primeste un revolver de 38 mm – nu trebuie sa te apuci sa tragi aiurea cu el pe strada, la orice nazarire. Lectura obligatorie: Onoarea pierduta a Katharinei Blum, de Heinrich Boll.

Economie…

….economistul din mine a coexistat pasnic si fara dileme cu scriitorul sau pictorul, desi unora s-ar putea sa li se para straniu. Asta pentru ca economistul este, pentru cei mai multi romani, un soi de contabil cu minecute, o fiara antreprenoriala feroce sau un functionar burtos cu cravata demodata. Unii, fireste, asa si sunt.

Pentru mine economistul a fost si este un filozof al unora dintre cele mai serioase si importante preocupari umane, acelea de a produce si de a vinde. Modelul meu a fost si este J. M. Keynes.

Inca din adolescenta citeam carti de economie cu la fel de multa placere cum citeam beletristica, psihologie sau filozofie. Mergeam la Olimpiadele de literatura, dar si la cele de economie. Am ales Academia de Studii Economice de buna voie si nesilit de nimeni si astazi citesc cu aceeasi placere articole din The Economist sau The Wall Street Journal.

Pictura…

…a fost marele infrint din sirul meu de posibile optiuni. Pina la sasesprezece ani, a fost prima si eram convins ca voi deveni pictor, fara sa abandonez ideea de a si scrie literatura. In 1980 s-a desfiintat singura clasa de pictura din Brasov si am continuat liceul acolo unde l-am inceput, adica la matematica-fizica, dupa ce ma pregatisem un an pentru admiterea la Arta.

Doi ani de zile nu am pictat sau desenat nimic, a fost o reala trauma. M-am reapucat in facultate, mai mult de nevoie, pentru a vinde taboluri si a cistiga bani. Le vindeam la Galeria Hanul cu Tei, la profesionisti, desi nu eram membru al Uniunii. Dar numele pictorilor din familia mea – George Chirovici si Eugen Chirovici, frati cu bunicul meu, au fost pictori cunoscuti in epoca interbelica – mi-a deschis usa din dos a galeriei. In facultate si stagiatura cred ca am vindut peste 200 de tablouri – peisaje, taboluri, naturi moarte, scene de gen. Am continuat sa pictez pina prin anii ’90. O fac dezamagitor de rar acum, cind am ambalat motoarele scrisului.

Administratia…

…cind premierul de atunci, Adrian Nastase, mi-a propus in 2002 sa-i devin consilier pe chestiuni economice, am acceptat fara sa ezit. Ma plictisiem de presa, proiectul constructiei televiziunii B1 era incheiat si nu aveam nici un proiect nou la orizont. Nu ma gindeam ca voi ramine in administratie patru ani, in doua guverne (Nastase si Tariceanu). Dar am ramas si cind am parasit-o, am facut-o cu sentimente amestecate.

Neputinta de a face ceea ce crezi ca este bine – din ratiuni politice, uneori, din lenea aparatului, alteori – dar si provocari si experiente interesante. Dar o concluzie este certa – nu-mi place sa fiu birocrat.

Am insotit echipa Bancii Nationale a Romaniei tocmai datorita laturii mult mai creative si mai putin inchistate – politica monetara, doamnelor si domnilor, este cel mai sofisticat domeniu al economiei. Am gasit acolo oameni extrem de competenti si un Guvernator pe care, inainte de toate, merita sa-l respecti si de la care ai avea ce invata o viata. Mugur Isarescu, Florin Georgescu sau Napoleon Pop sunt pentru mine, in primul rind, prieteni si mentori in ale economiei.

Restul…

…inseamna, de fapt, cel mai mult – uitati tot ce am scris mai sus. Inseamna familia – o sotie minunata, Mihaela si un fiu, Eugen, care a ales economia ca drum si care, in taina, sper ca odata va si scrie cite ceva – si inseamna prietenii pe care ii am de peste treizeci de ani.

Cei mai multi sunt astazi imprastiati in lume si ne vedem rar. Inseamna marea – indiferent care – si cafeaua bauta dimineata, cind ziua inca nu iti deschide usa cu piciorul pentru a-ti porunci sa faci tot soiul de lucruri inutile. Inseamna fratele meu Radu, de la Fagarasul meu natal si sotia lui Dana si cei doi nepoti dragi, Radu si Iulia, inseamna cei doi parinti pe care ma rog lui Dumnezeu sa-i tina in viata pentru a-si vedea stranepotii.

Si inca o mie de lucruri marunte care iti definesc viata mai precis si mai clar decit orice infaptuire.